Un medic din Timișoara și-a lipit pe piept o poză cu chipul său: „Pacienţii simt că eşti mai aproape de ei. Îi vezi zâmbitori, fericiţi, optimişti”

Dincolo de greutăți, dincolo de necaz, medicii care luptă în prima linie în lupta cu Covid-19 se gândesc și la o metodă de consolare a pacienților. Printre ei se numără și Tudor Pârvănescu, un medic specialist cardiolog în vârstă de 30 de ani. Tânărul face gărzi la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara în secţia de dermatologie, care este secţie de suport COVID.

Deși e o muncă grea, Tudor își face meseria cu plăcere și dedicație. Astfel că, zilele acestea îl vei vedea echipat din cap până în picioare în echipament de protecţie şi cu o poză lipită pe piept.

“Am văzut undeva în Italia. Idee principala este ca oamenii în situaţie tensionate tind mai mult să se ascundă decât sa ajute. Aşa că eu am vrut ca să sugerez ideea ca eu nu mă ascund nici în spatele combinezonului sau măştii de protecţie”, a povestit Tudor Pârvănescu pentru MEDIAFAX.

Tudor povesteşte că ideea lui a adus mai multă alinare în rândul pacienţilor, iar astfel se simt mai bine.

“În momentul când intri în salon cu poza pe piept pacienţii simt ca eşti mai aproape de ei. Îi vezi zâmbitori, fericiţi, optimişti. Chiar încep sa te întrebe de viata ta persoanala. Cine eşti? De unde vii? Eşti căsătorit?”, a declarat Tudor pentru MEDIAFAX.

Exit mobile version