Un parapantist a rămas prins între fire de curent. Momentul salvării, filmat de pompieri. VIDEO

Pompierii hunedoreni au intervenit pentru a salva un parapantist care a rămas prins între firele de curent, în zona localităţii Brazi. După o amplă misiune de salvare, pompierii au reușit să-l aducă pe bărbat în siguranță la sol.

Zona Brazi, din apropierea masivului Retezat, este o destinație preferată de parapantiști pentru practicarea acestui sport.

Echipajul de pompieri a utilizat autoscara pentru a ajunge la parapantistul suspendat de firele de curent la aproximativ 20 de metri înălțime. Bărbatul a fost consiliat să decupleze sistemul care îl lega de parapantă și a fost preluat în nacela autospecialei. Parapantistul nu prezenta leziuni și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale“, spune Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt ISU Hunedoara.

Operațiunea de salvare a durat aproximativ o jumătate de oră. Au fost implicați 10 pompieri ai detașamentelor Deva și Hunedoara cu trei autospeciale de salvare și o ambulanță și un echipaj salvamont.

Exit mobile version