- Proiectul mini – Dubai a fost propus de un investitor din Emiratele Arabe și va include o clădire de peste 200.
- Zgâri-norii vor domina imaginea centrului istoric al Budapestei cu clădiri din secolul 19, ceea ce a stârnit proteste.
- Guvernul ungar ar contribui cu 790 milioane de euro la investiție, însă o decizie finală nu a fost luată încă.
Conform planurilor guvernului ungar, un mini-Dubai se va construi în nordul Budapestei, într-o zonă de cale ferată dezafectată. Proiectul va include și zgârie-nori, ceea ce-i nemulțumește pe mulți locuitori ai capitalei ungare.
Ce se știe până acum despre noul cartier?
,,Despre acest nou cartier au apărut informații prima dată în presă, neconfirmate, după care guvernul a tăcut foarte mult timp și acum și la asumat. Este vorba despre o investiție într-o zonă de aproximativ o sută treizeci de hectare. A fost folosită până acum ca punct central pentru cale ferată în Budapesta, dar zace în paragină de mai mulți ani. Acum a apărut un investitor care se pare că este Mohamed ala Baar proprietarul Emaar, cel care a construit și Burj Khalifa din Dubai.
Se pare că guvernul va sprijini cu aproximativ șapte sute nouăzeci de milioane de euro această investiție.
De ce este problematică
Pentru că este nu departe de centrul vechi, centrul istoric al Budapestei cu clădiri de cel mult două, trei, etaje construite în secolul al nouăsprezece lea și se pare că din acest proiect va face parte și un zgârie nori de două sute patruzeci de metri înălțime, care va avea o imagine absolut neconformă cu acest cartier vechi al Budapestei.
Locuitorii sunt nemulțumiți de această deteriorare a imaginii capitalei ungare, capitală iconică de altfel în Budapesta. Până la urmă și primarul general al capitalei a fost de acord cu condiția ca din în acest proiect să fie făcute accesibile locuitor din Budapesta zece mii de apartamente la preturi accesibile.
Guvernul a declarat acest proiect de importanță strategică, ceea ce va face foarte ușoare lucrurile pentru investitori. Nu vor fi nevoie de foarte multe aprobări din partea nici a statului, nici a primăriei generale a Budapestei. De altfel, se pare că el a încercat să implementeze acest proiect Mini Dubai și în Serbia, dar a fost refuzat și până la urmă se pare că a fost primit cu brațele deschise în Ungaria.
Citește și
- Infotrafic: Protestele transportatorilor şi fermierilor ar putea perturba din nou circulaţia maşinilor pe mai multe şosele din ţară
- NATO desfășoară în 2024 cel mai mare exercițiu după Războiul Rece. Care va fi implicarea României?
- Dintre sute de titluri, care e eminescian? Primul volum cu versurile poetului, „Poesii”, a fost realizat în 1883 de Titu Maiorescu