- Finala Miss Universe 2024 s-a ținut în Mexico City.
- Victoria Theilvig are 21 de ani și este dansatoare profesionistă.
- Loredana Salanţă a reprezentat România la Miss Universe.
Danemarca are un motiv în plus să fie una dintre țările cu cei mai fericiți oameni din lume. Câștigătoarea Miss Universe de anul acesta este daneza Victoria Kjær Theilvig.
Este pentru prima dată, în cele 73 de ediții ale concursului Miss Universe, când o femeie din Danemarca câștigă titlul de cea mai frumoasa femeie din lume. Victoria are 21 de ani și este dansatoare profesionistă, antreprenoare și vrea să devină avocată.
În finala din Mexico City, Victoria a învins mai mult de 120 de femei, printre care și românca Loredana Salanţă, în vârstă de 33, din Bistriţa Năsăud. Loredana este mamă, are o fetiță de 3 ani, și, în trecut, a mai participat la concursuri de frumusețe. În 2011, Loredana Salanță a devenit prima româncă care a obținut titlul „Top Model of the World” . Loredana are o agenție de modelling, a terminat o școală de actorie și e implicată în proiecte sociale și politice – prin care sprijină mame cu situații dificile și pe copiii din centrele de plasament.
Este prima dată când la Miss Universe participă femei de peste 28 de ani. Locurile doi și trei au fost ocupate de reprezentanta Nigeriei – Chidimma Adetshina și reprezentanta Mexicului – Maria Fernanda Beltran.