- NeoWise este cea mai nouă cometă descoperită în martie de telescopul spaţial Wise al NASA.
- Cometa se poate vedea în emisfera nordică, iar de câteva zile şi pe cerul României.
- Pentru că se vede bine cu ochiul liber, internauţii au pornit trend-ul „selfie cu cometa”.
- NeoWise va mai putea fi văzută peste 7.000 de ani.
Pe cerul României se poate vedea, în aceste zile, una dintre cele mai frumoase comete din ultimele decenii.
NeoWise este descoperită recent de telescopul spaţial Wise de la Nasa. Nucleul său este acoperit cu materiale ce datează de la originea sistemului nostru solar.
Cometa poate fi observată noaptea şi cu ochiul liber. Pentru a o identifica, orientează-te după stelele Venus şi Capella.
Însă, pentru a-i vedea şi mai bine coada, foloseşte un binoclu. Fiind foarte strălucitoare, cometa a starnit pe Facebook trend-ul „selfie cu cometa”.
În România, cometa se va mai putea vedea săptămâna aceasta. După ce se va îndepărta de pâmânt, NeoWise va mai putea fi văzută peste 7.000 de ani.
„Este aproape ora 4:00 dimineaţa şi m-am trezit să văd pe cer noua cometă, descoperită în martie 2020. Se numeşte C2020 F3 NeoWise şi poate fi văzută în apropierea stelei Venus.
Şi, ca să fiu în trendul internaţional, mi-am făcut şi un selfie cu cometa. Poţi să o faci şi tu în următoarele zile, atât cât se va mai vedea pe cerul României”, a transmis corespondentul Mediafax.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre