• O invitație de nuntă cu adevărat deosebită a devenit virală.
  • Invitația se bucură de aprecieri pentru felul în care a fost formulată.

Cu greu, că abia m-a cerut, noi, Daniela și Florin vă invităm să vă achitați obligațiile cei la care am fost„.

Așa începe cea mai sinceră invitație la nuntă, care a devenit virală pe rețele sociale la câteva minute după ce a fost publicată. Și continuă astfel:

Cei care n-aveți obligații, o să aveți și voi copii, deci noi zicem să veniți. Să nu băgați scuza că plecați în concediu sau că v-am anunțat din scurt, că invitația asta ați primit-o cu un an înainte.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Deci nunta este pe 22 APRILIE 2023. Alături ne vor fi părinții noștri (care își cheamă toate neamurile care le sunt datoare de la nunta lor din 1900 toamna) Dar și nașii. Ei ne vor fi părinți spirituali.

Spunem spirituali fiindcă sunt cam coate rupte. Abia a vrut să-mi ia nașa un amărât de voal. Iar nașul a zis că nu ne plătește mofturile să facem cununia religioasă la catedrală” .