• Un pui de urs din Parcul Național Piatra Craiului a furat o cameră de monitorizare a faunei
  • Micul animal s-a jucat cu gadgetul pe care s-a străduit să îl obțină
  • Reprezentanții spun că după ce a fost curățată, camera este perfect funcțională

Un pui de urs a furat o cameră de monitorizare a faunei și nu este la prima sa faptă de acest gen. Acesta fusese filmat în timp ce trăgea de o cameră asemănătoare din Piatra Craiului. Animalul s-a întors și, ajutat de ursoaică, a reușit să smulgă camera din locul în care era montată. Ursulețul s-a jucat cu aparatul și apoi l-a abandonat în zăpadă.

Reprezentanții Romsilva au postat pe pagina oficială de pe Facebook imaginile amuzante. Urșii reușesc să desprindă camera de pe suport și apoi o tăvălesc prin zăpadă.

„Vă amintiți de caraghiosul ăsta blănos? Exact! E același năzdrăvan care încerca acum câteva zile să reașeze camera de monitorizare din Parcul Național Piatra Craiului și nu s-a lăsat până nu i-a ieșit. După multe insistențe, înregistrate și de aparat, ajutat și de mama lui, ursulețul a reușit sa rupă urechile de plastic prin care era trecută chinga ce ținea camera de monitorizare. Apoi, a deschis-o și a aruncat-o în zăpadă, satisfăcut că a câștigat această provocare…personală. Din fericire, colegii noștri de la parc au recuperat camera și au constatat bucuroși că, după curățare și uscare, este din nou funcțională. A trecut prin multe, săraca”, au povestit cei de la Romsilva.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit reprezentanților Romsilva, România are una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Europa. În Parcul National Piatra Craiuluii fauna este strict protejată. Acest parc are o suprafață de 14.800 de hectare în județele Brașov și Argeș, din care 10.860 de hectare sunt păduri.