- 46 de bebeluşi născuţi de mame-surogat din Ucraina nu pot să meargă la părinţii lor din cauza restricțiilor cauzate de coronavirus
- Și cupluri din România s-ar afla printre părinţii bebeluşilor născuţi de mame-surogat
- Copiii stau la un hotel special din Kiev și sunt îngrijiţi de bone şi de un medic pediatru
46 de bebeluşi născuţi de mame-surogat îşi aşteaptă părinţii într-un hotel special din Kiev. Mai multe imaginii cu micuții au apărut pe Youtube, filmulețe fiind postate chiar de clinica care oferă servicii pentru cuplurile infertile.
Din cauză că Ucraina a închis granițele pentru străini din cauza epidemiei, de două luni, cupluri din întreaga lume nu-şi pot lua copiii acasă după ce au plătit câte 10.000 de euro pentru serviciile mamelor-surogat. Printre părinţii bebeluşilor s-ar afla şi cupluri din România.
Pentru a le fi ameliorată durerea că nu își pot strange copiii în brațe, părinţii primesc poze cu copilul pe WhatsApp la fiecare 48 ore. În plus, o dată pe săptămână au un apel video de 10 minute.
Hotelul „găzduiește“ acum bebeluși din America, Italia, Spania, Marea Britanie, China, Franţa, Germania, precum și Bulgaria, România, Austria şi Portugalia. Copiii sunt examinaţi zilnic de un medic pediatru: „Baia şi gimnastica se desfăşoară conform unui grafic individual. Când ieşim cu bebeluşii on-line părinţii ne pun o mulţime de întrebări. Fiecăruia îi răspundem individual. Hotelul se află într-o carantină strictă. Toate bonele locuiesc aici temporar“.
Sursă foto: Profimedia