Ziua Dorului. Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, a venit cu ideea sărbătorii. Cum a pornit inițiativa?

Într-o zi de 13, e Ziua Dorului în România. De ce 13? Pentru a aduce o semnificație pozitivă acestui număr. De ce mai? Pentru că e luna nașterii lui. A cui? A lui Cornel Ilie, solistul trupei Vunk. El a transformat această emoție în sărbătoare.

„Este o idee care a pornit în mai 2015 și a venit cu totul întâmplător pentru că eu căutam o campanie pentru lansarea unui cântec. Am rămas foarte surprins când am aflat că nu există nici măcar la noi și în nicio altă țară, nu se sărbătorește un sentiment, o emoție pe care o simțim de cel puțin câteva ori pe zi”, a spus Cornel Ilie.

Dar în secolul vitezei și al tehnologiei, oare avem timp să ne mai fie dor? Mai are rost?

„Cred că tocmai faptul că suntem la un click distanță poate deveni frustrant pentru că pare că suntem aproape dar de fapt suntem foarte departe unii de alții. Toată comunicarea asta facilă de acum ne-a îndepărtat de fapt de noi între noi. Cred că sentimentele înainte erau mai sincere și că acum ne e dor, de fapt, să ințelegem ce înseamnă dorul”, a adăugat solistul trupei Vunk.

Am fost curioși să aflăm dacă într-adevăr, bărbații simt dorul diferit față de noi, femeile. Dacă vouă, bărbaților, vă e dor mai rar, sau mai puțin intens.

„Bărbații au acest defect de a nu recunoaște, de a-și pune orgoliul în față. Bărbații sunt mai sensibili decât femeile. Mie mi se pare că un bărbat care plânge e mai puternic, așa că nu cred că ne e dor în mod diferit, dar cred că ne manifestăm diferit”, susține Cornel Ilie.

„Imnul” Zilei Dorului este piesa trupei Vunk, care se numește, cum altfel dacă nu, „Mi-e dor de tine!”.

Exit mobile version