• Patru din zece români declară că sunt fericiți cu actuala lor avuție, în timp ce 16% consideră că fericirea nu are de-a face cu banii.
  • România este una dintre cele trei țări unde s-a remarcat cea mai mare creștere a nivelului de fericire a populației, în ultimii 15 ani, potrivit World Happiness Report.
  • Un salariu lunar net de 2.000 de euro ar fi mai mult decât mulțumitor pentru majoritatea respondenților români (34%).

România este una dintre cele trei țări unde s-a remarcat cea mai mare creștere a nivelului de fericire a populației, în ultimii 15 ani, potrivit World Happiness Report 2022, care a fost prezentat de Ziua Internațională a Fericirii, sărbătorită pe 20 martie. În ciuda recesiunii economice din 2008-2012, a pandemiei de COVID-19 și a instabilității economice din ultimul an, românii adoptă un stil de viață cu standarde tot mai ridicate și aspiră la mai mult echilibru în situația lor financiară, potrivit unui studiu realizat de Dynata pentru Revolut, printre 1.000 de români, la începutul anului 2023.

Deși o vorbă din bătrâni spune că banii nu aduc fericirea, un studiu realizat de Revolut indică faptul că un anumit nivel de libertate financiară și stabilitate contribuie la confortul psihic al românilor și, implicit, la sentimentul de împlinire personală. Mai ales dacă acesta este generat de eliberarea de stresul financiar, de gesturile de altruism față de cei apropiați sau de capacitatea de a obține maximum de beneficii de pe urma veniturilor realizate.

Cât de mult depinde fericirea personală de avuția acumulată?

Patru din zece români declară că sunt fericiți cu actuala lor avuție, în timp ce 16% consideră că fericirea nu are de-a face cu banii. Totuși, o treime dintre respondenții la studiul realizat de banca digitală Revolut susțin că stresul financiar îi împiedică să fie fericiți și dacă ar avea mai mulți bani ar putea să se bucure mai mult. Femeile sunt mai afectate decât bărbații de lipsa resurselor financiare (38% vs. 31%) la fel ca românii cu vârste cuprinse între 45-54 de ani (37%) și cei care trăiesc în zona de sud-vest a țării (Banat și Oltenia, 41%). Mai puțin de 30% dintre românii cu vârsta peste 65 de ani se declară nefericiți din cauza resurselor financiare insuficiente, acesta fiind cel mai scăzut procent înregistrat pentru toate categoriile de vârstă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cum ar arăta un instrument de măsurat „sentimentul față de bani”?

Dacă ar exista un instrument de măsurat fericirea adusă de veniturile realizate, în cazul românilor, indicatorul s-ar opri undeva între 1.000 și 2.000 de euro salariu net lunar. O treime dintre respondenții la studiul Revolut au declarat că ar fi fericiți dacă ar avea un salariu de cel puțin 1.000 de euro net pe lună, iar 34% ar avea nevoie de peste 2.000 de euro net pe lună pentru a duce viața care să îi facă se simtă fericiți. 16% indică acest prag al fericirii ca fiind la 3.000 de euro net pe lună, iar 17% la peste 4.000 de euro.

În privința opțiunilor în funcție de vârstă, cei mai mulți dintre respondenții cu vârste cuprinse între 55-64 de ani (34%) au ales tot pragul de 1.000 de euro/ lună, în timp ce categoria de vârstă 25-34 de ani a optat în cea mai mare măsură (37%) pentru un prag minim al salariului net lunar de 2.000 de euro (37%). Pentru cei de 18-24 de ani, indicatorul se duce la peste 3.000 euro/ lună (20%).

Pentru românii din nord-vestul țării fericirea începe de la un salariu și mai mare, de cel puțin 5.000 de euro/lună. Tot în sud-vestul țării se întâlnesc și cei mai mulți români pentru care este clar că fericirea depinde de banii din cont – și ar fi bine să aibă disponibili cel puțin 10.000 de euro/lună (5% dintre respondenți).

Citește și:

  1. The Simpsons readuce în scenă un personaj celebru. Au trecut 33 de ani de la ultima apariție
  2. Ce se întâmplă atunci când chatbotul tău nu te mai iubește. Povestea de dragoste dintre un bărbat și avatarul feminin
  3. Topul celor mai fericite țări din lume în 2023. Pe ce loc se află România