Apple refuză să elimine recenziile negative Facebook adăugate de activiștii pro-palestinieni. Utilizatorii acuză compania de cenzură

Facebook a închis contul de Facebook al unei vedete australiene. Motivul: conspirațiile despre Covid-19

În urma uciderii ursului Arthur, românii s-au mobilizat și au bombardat castelul familiei regale din Liechtenstein cu recenzii negative pe Google Maps. Ulterior, Google a eliminat aceste recenzii, considerând că nu își au locul în aplicația sa.

Iată că Apple procedează diferit. În App Store, magazinul de la aplicații al celor de la Apple, activiștii pro-palestinieni au adus ratingul Facebook la 2,3 stele din 5 și acuză rețeaua de social media de cenzură. Facebook a făcut o cerere pentru a fi eliminate aceste recenzii, dar Apple a refuzat, informează Business Insider.

Săptămâna trecută, ratingul aplicației depășea 4 stele. Au apărut însă o multitudine de recenzii de o stea, iar utilizatorii s-au plâns că Facebook îi cenzurează prin blocarea hashtag-urilor precum #FreePalestine (Eliberați Palestina) sau #GazaUnderAttack (Gaza sub asediu).

„Încrederea utilizatorilor scade considerabil odată cu escaladarea recentă a conflictului dintre Israel și Palestina”, a spus un inginer software senior la Facebook.

Facebook ar fi clasificat această acțiune a utilizatorilor drept „severă” și i-au acordat întâietate.

De asemenea, Instagram, care este deținut de Facebook, a restricționat postările cu hashtaguri care fac referire la Al-Aqsa, moscheea sfântă din Ierusalim, conținutul fiind asociat cu „violență sau organizații periculoase”. Utilizatorii au „ocolit” aceste restricții, atât pe Facebook, cât și pe Instagram, prin scrierea incorectă a numelor „Palestina” sau „Israel”, sau adăugarea stickerele COVID-19 pentru a păcăli algoritmul aplicației.

În același timp, a avut loc o acțiune similară și pe Google Play. Ratingul aplicației Facebook a coborât până la 2,4 stele. Compania Google nu a spus încă dacă va elimina recenziile negative și nici Facebook nu a făcut publică o eventuală cerere în acest sens către Google.

Exit mobile version