Asociația care a organizat vânarea ursului Arthur a sesizat CNA: Cere sancțiuni pentru „toate posturile TV, posturile de radio, presa liberă și on-line”

ursul arthur inainte sa fie impuscat.

Asociația care a organizat vânătoarea în cadrul căreia prințul Emanuel von und zu Liechtenstein l-a vânat pe ursul Arthur a sesizat CNA pentru a sancționa „toate posturile TV, posturile de radio, presă liberă și on-line pentru comunicarea de informații false”, transmite Ziare.com

Sesizarea a fost transmisă duminică 9 mai 2021, de către președintele Asociației „Târnava Mare” din Odorheiu-Secuiesc, Marmureanu-Biro Leonard.

„În spațiul public din România în ultima perioadă s-a vehiculat ipoteza împușcării unui urs, cel mai mare din România și Europa, fară argumente științifice, afirmate de un activist de mediu. Vă precizăm că funcția de activist de mediu nu se regăsește în Clasificarea funcțiilor din România. Pentru dovada acesteia găsiți în spațiul public toate postările acestor posturi de televiziune, presei libere și online și a postărilor pe platforma Facebook”, susține președintele asociației în sesizarea transmisă Consiliului Național al Audiovizualului.

Exit mobile version