• 44 de procurori generali din Statele Unite susţin campania „Copilărie fără reclame”
  • I-au trimis o scrisoare lui Mark Zuckerberg în care i-au cerut să renunţe la aplicaţia Instagram Kids
  • În acest timp, Zuckerberg îşi continuă politica de expansiune

44 de procurori generali din Statele Unite susţin campania „Copilărie fără reclame”. În acest sens, i-au trimis o scrisoare lui Mark Zuckerberg în care i-au cerut să renunţe la aplicaţia Instagram Kids.

Anunţul acestei versiuni a aplicaţiei Instagram a fost făcut la începutul lunii martie şi atunci problema se punea într-un fel în care Facebook era acuzat că nu ia suficiente măsuri pentru a prevenii înscrierea pe platformă a copiilor sub 13 ani.

Josh Golin, directorul campaniei „Copilărie fără reclame” spune că „Facebook se confruntă cu o alegere critică: vor merge înainte cu planul lor prost conceput de a prinde copii mici sau vor asculta vocile părinţilor, experţilor, avocaţilor, parlamentarilor şi autorităţilor de reglementare care le spun că o aplicaţie ca Instagram pentru copii va submina dezvoltarea sănătoasă a copiilor mici şi dreptul la viaţă privată”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mark Zuckerberg îşi continuă politica de expansiune

Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook Inc, a anunţat recent că această companie intenţionează să lanseze mai multe produse şi funcţii audio, care vor permite căutările şi difuzările de podcast-uri, informează Reuters.

Mark Zuckerberg a dezvăluit că Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, va lansa în lunile următoare o serie de funcţii audio, inclusiv clipuri audio în format scurt, denumite „Soundbites”, pentru a îi încuraja pe utilizatori să descopere şi să asculte podcast-uri.

Mark Zuckerberg a mai spus, într-un interviu acordat pe platforma Discord lui Casey Newton, editorul newsletterului Platformer, că reţeaua de socializare Facebook va explora şi posibilitatea lansării unor camere audio live.

Dezvoltarea rapidă în ultimul an a aplicaţiei Clubhouse a demonstrat potenţialul pe care îl deţin serviciile de chat audio, în special în perioada în care majoritatea oamenilor din lume au rămas în locuinţele lor pe durata pandemiei de COVID-19.

Prin noua sa iniţiativă, Facebook se alătură astfel unei serii de companii specializate în reţele de socializare care au anunţat în ultimele luni lansarea unor funcţii audio.

Twitter Inc testează la rândul ei funcţia audio live „Spaces”, care ar putea să devină disponibilă pentru toţi utilizatorii acestei reţele de microblogging până la sfârşitul lunii aprilie.

În cadrul aceluiaşi anunţ de luni, Mark Zuckerberg a dezvăluit că Facebook colaborează cu Spotify Technology pentru ca distribuirea de conţinuturi să devină mai uşoară pentru muzicieni şi pentru ascultătorii acestui serviciu de streaming muzical.