• România: Piața de publicitate online este estimată la 377 milioane euro pentru 2021
  • Business-ul făcut cu ajutorul influencerilor valorează între 8-12 milioane euro/an
  • România: Un influencer câștigă între 60 și 1.400 euro pentru o postare

Tu știi cât câștigă un influencer din România? La întrebarea asta au încercat să răspundă cei de la MocApp printr-un nou studiu.

Având în vedere că aproape 24% din populația țării este prezentă în Instagram, nu este de mirare că se învârt bugete mari. Patru milioane și jumătate de români au cont pe Instagram.

Studiul a analizat peste 9.000 conturi de Instagram ale influencerilor din România și aproape 6.700 conturi din Bulgaria.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Piața de publicitate online din Bulgaria este estimată la 89 de milioane de euro pentru acest an, iar piața din România are o valoare estimată de 377 milioane euro pentru 2021, însă ritmul de creștere este similar (13%). Din această piață, business-ul făcut cu ajutorul creatorilor de conținut, influencerilor reprezintă 1,5 milioane euro/an în Bulgaria, iar la noi, influencerii contribuie cu o sumă mult mai mare, cuprinsă între 8-12 milioane euro anual.

Un influencer din Bulgaria poate câștiga între 50 și 1.370 de euro pentru o postare. Similar cu ce se întâmplă în România. Aici influencerii pot lua între 60 și 1.400 euro pentru o postare. Un influencer poate trece de acești 1.400 euro per postare dacă are minim 100.000 de urmăritori.