• Cele mai populare videoclipuri şi trenduri de pe TikTok fac referire la pasiunile oamenilor.
  • Hashtag-ul #fitnessromania a adunat aproape 300 milioane de vizualizări pe TikTok.
  • Inna a devenit foarte cunoscută pe TikTok la nivel mondial datorită single-ului „Up”, în colaborare cu Sean Paul.
  • #LearnonTikTok este unul dintre cele mai folosite hashtag-uri din România.

Lăudată de unii și criticată de alții, aplicația TikTok câștigă fără îndoială din ce în ce mai mult public la noi în țară. Peste 7,4 milioane de români de toate vârstele utilizează în fiecare lună aplicaţia TikTok, anunță compania. Unii pentru a urmări ce fac alții, alții pentru a promova propriul conținut.

Cele mai populare videouri şi trenduri de pe TikTok fac referire la pasiunile oamenilor. De la muzică, sport, lifestyle şi până la studiul pentru examenele naţionale, TikTok este un spaţiu pentru pasiuni şi interese comune, spun reprezentanții companiei. În același timp, TikTok îi ajută pe români să redescopere dragostea lor pentru cultură. Platforma a susţinut mai multe festivalurile de cultură din România, iar anul trecut, a colaborat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania pentru cea de-a XXI-a ediţie, ca parte a #CultureTok. Parteneriatul a inclus evenimente, workshop-uri, Live-uri, dar şi hashtag challenge-ul local #PovestitoruldeFilm care a adunat peste 385 de mii de postări”.

#TikTokFootball a adunat peste 12 miliarde de vizualizări

Și sportul este una dintre cele mai populare forme de divertisment pe TikTok, iar #TikTokFootball a adunat peste 12 miliarde de vizualizări. La nivel național, hashtag-ul #fotbalromania însumează aproape 500 de milioane de vizualizări şi adună noutăţi din lumea fotbalului. Conţinutul din sala de sport este, de asemenea, popular, creatorii oferind inspiraţie pentru antrenamente şi stil de viaţă sub hashtag-ul #fitnessromania, care a adunat aproape 300 milioane de vizualizări.

Recomandări

TRAFIC INTENS SPRE MUNTE
PARKER ATINGE COROANA
ONLINE NONSTOP
CÂND ÎȚI ALEGI PREȘEDINTELE?
UNDE ZBORI ÎN 2025?
LA CE HOTELURI MERGI?

Inna a devenit foarte cunoscută pe TikTok la nivel mondial datorită single-ului „Up”, în colaborare cu Sean Paul, care a inspirat peste 1,6 milioane de videoclipuri. De asemenea, artista Olivia Addams şi-a început cariera muzicală pe TikTok, unde şi-a promovat pentru prima dată melodia de succes „I’m Lost”, care a ajuns pe locul 1 în Viral 50 Spotify România.

TikTok ca suport educațional

Un trend popular pe platforma de socializare este #LearnonTikTok, iar unele dintre cele mai folosite hashtag-uri şi cele mai mari comunităţi TikTok din România sunt dedicate învăţării. De exemplu, hashtag-ul #invatapetiktok, a strâns 9 miliarde de vizualizări şi reprezintă unul dintre cele mai populare hashtag-uri din ţară, la fel ca #dezvoltarepersonala, care a adunat 1,2 miliarde de vizualizări.

În timpul examenelor naţionale, învăţarea pe TikTok devine principalul trend, iar profesorii organizează sesiuni live pentru studierea subiectelor de examen. Partea de știri pe Tiktok a luat un avans consistent. Știrile extrem de puternice ca cele despre războaie, spațiul Schengen sau economie, atrag cei mai mulți oameni pe TikTok.

Citește și: