• Elon Musk va restabili conturile mai multor jurnaliști suspendați de pe platformă, pe care miliardarul i-a acuzat anterior că au împărtășit informații private despre locul în care se află.
  • Musk a lansat un sondaj pe Twitter cu întrebarea când ar trebui restabilite conturile suspendate. 60% dintre cei 3,69 de milioane de internauţi au afirmat că acestea trebuie redeschise imediat.
  • Printre conturile suspendate se află cele ale jurnaliştilor Ryan Mac de la The New York Times, Donie O’Sullivan de la CNN, Matt Binder de la Mashable, Drew Harwell – The Washington Post.

Șeful Twitter, Elon Musk, a declarat sâmbătă că va restabili conturile mai multor jurnaliști suspendați de pe platformă, pe care miliardarul i-a acuzat anterior că au împărtășit informații private despre locul în care se află, scrie The Independent.

Oamenii au vorbit. Le va fi ridicată suspendarea conturilor care mi-au făcut cunoscută locaţia” , a transmis Musk.

Musk a lansat în prealabil un sondaj pe reţeaua socială cu întrebarea când ar trebui restabilite conturile suspendate, imediat sau într-o săptămână, iar peste 59% dintre cei 3,69 de milioane de internauţi participanţi la sondaj au afirmat că acestea trebuie redeschise imediat.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

Printre conturile suspendate se află cele ale jurnaliştilor Ryan Mac de la The New York Times, Donie O’Sullivan de la CNN, Matt Binder de la Mashable, Drew Harwell – The Washington Post, cel al comentatorului politic Keith Olbermann şi cel al lui Steve Herman, de la postul de radio Voice of America, finanţat de guvernul american.

Unii dintre aceştia transmiseseră mesaje legate de decizia luată miercuri de Twitter de a suspenda un cont ce raporta automat traiectoria avionului privat al miliardarului.

Musk i-a acuzat că îi pun în pericol securitatea proprie şi pe cea a familiei sale. El a afirmat miercuri pe Twitter că un vehicul în care se afla unul dintre copiii săi a fost urmărit în Los Angeles de un ,,hărţuitor nebun” .