• Facebook va introduce noi măsuri pentru aplicațiile sale, determinând adolescenții să nu mai urmărească conținut sensibil, transmite Reuters.
  • Cercetările interne ale companiei au arătat că Instagram afectează sănătatea mintală a copiilor.
  • Gigantul american a introdus și noi controale opționale ca părinții să poată supraveghea adolescenții.

Instagram pregătește două măsuri pentru a proteja adolescenții. Prima vizează conținutul, iar a doua este funcţie de pauză de Instagram. Aplicaţia va emite o notificare pentru adolescenții care stau prea mult pe aplicație.

Un director executiv al Facebook a declarat duminică că în cadrul companiei vor fi introduse noi măsuri pentru aplicațiile sale pentru a-i determina pe adolescenți să se îndepărteze de conținutul dăunător, în contextul în care legislatorii americani analizează modul în care Facebook și filialele precum Instagram afectează sănătatea mintală a tinerilor.

Nick Clegg, vicepreședintele pentru afaceri globale al Facebook, și-a exprimat, de asemenea, deschiderea față de ideea de a permite autorităților de reglementare să aibă acces la algoritmii Facebook care sunt folosiți pentru a amplifica conținutul.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

„Vom introduce ceva care cred că va face o diferență considerabilă, și anume, atunci când sistemele noastre vor vedea că adolescentul se uită la același conținut de nenumărate ori și este vorba de un conținut care ar putea să nu fie favorabil bunăstării sale, îl vom îndemna să se uite la alt conținut”, a declarat Clegg.

În plus, se va introduce ceva numit „ia o pauză”, prin care îi vor îndemna pe adolescenți să ia pur și simplu o pauză de la utilizarea Instagram

Săptămâna trecută, senatorii americani au interogat Facebook cu privire la planurile sale de a proteja mai bine tinerii utilizatori în aplicațiile sale, bazându-se pe cercetări interne divulgate care au arătat că gigantul social media era conștient de modul în care aplicația Instagram dăuna sănătății mentale a tinerilor.

S-a renunțat la Instagram Kids, dar se iau măsuri asemănătoare pentru protejarea copiilor

Senatoarea Amy Klobuchar, o democrată care prezidează subcomisia antitrust a Comisiei juridice a Senatului, a pledat pentru o mai mare reglementare împotriva companiilor de tehnologie precum Facebook.

„M-am săturat să tot aud aveți încredere în noi și este timpul să protejăm acele mame și acei tați care s-au luptat cu copiii lor care au devenit dependenți de platformă și au fost expuși la tot felul de lucruri rele”, a declarat Klobuchar pentru CNN.
Ea a spus că SUA are nevoie de o nouă politică de confidențialitate, astfel încât oamenii să poată „opta” dacă sunt în favoarea permiterii ca datele lor online să fie partajate. Statele Unite ar trebui, de asemenea, să actualizeze legile privind confidențialitatea copiilor și politica de concurență și să ceară companiilor de tehnologie să își facă algoritmii mai transparenți, a spus Klobuchar.

Clegg a precizat că Facebook și-a suspendat recent planurile de dezvoltare a Instagram Kids, destinat preadolescenților, și a introdus noi controale opționale pentru ca adulții să supravegheze adolescenții.