• O tânără influenceriță din Turcia a fost arestată după ce a publicat imagini din Muzeul Sexului.
  • Tânăra este acuzată de obscenitate.
  • În Turcia, orice persoană care publică materiale obscene poate fi amendată sau condamnată la închisoare.
  • Merve Taskin a postat imagini cu paste în formă de organe genitale, până la „un deschizător de sticle sexy”.

O tânără influenceriță din Turcia susține că a fost dată în judecată, după ce a postat pe internet „în glumă” imagini din interiorul faimosului Muzeu al Sexului din Amsterdam, transmite BBC.

Merve Taskin, în vârstă de 23 de ani, a distribuit imagini cu jucăriile sexuale pe care le-a cumpărat de la haiosul muzeu în timpul unei excursii din ianuarie 2020, de ziua sa. Câteva luni mai târziu, ea spune că a fost arestată în Turcia, unde distribuirea conținutului obscen este considerată o faptă penală.

Acum, tânăra influenceriță, care are aproape 600.000 de urmăritori, a fost chemată în fața judecătorilor fiind acuzată de obscenitate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Conform legislației turcești, orice persoană care publică materiale obscene poate fi amendată sau condamnată cu până la trei ani de închisoare.

Taskin a publicat pe Instagram imagini cu ceea ce se vindea în faimosul Muzei, de la paste în formă de organe genitale, până la „un deschizător de sticle sexy”.

Directorul Muzeului Sexului, Monique van Marle, a declarat pentru BBC că această situație este „absolut ridicolă”.

„Muzeul nostru are ca scop educarea oamenilor din întreaga lume în legătură cu istoria sexului. Vă admirăm pentru că v-ați exprimat și ați postat aceste imagini”, se arată în mesajul adresat lui Taskin.