- Facebook lansează astăzi serviciul Dating în România și alte 31 țări europene
- Printre funcțiile importante se numără „secret crush” și apelul video
- Facebook se laudă că Dating are un grad sporit de siguranță, securitate și intimitate
Facebook lansează astăzi, în Europa, un nou serviciu. Este vorba despre Facebook Dating. Funcționează asemănător cu Tinder și alte aplicații similare. Serviciul funcționa până acum doar în 20 de țări, în care a făcut deja 1,5 miliarde de „potriviri”.
Advertisment
Facebook Dating promite să ofere „informații autentice” despre persoanele de care suntem interesați. Nu știm încă ce înseamnă asta, poate fi doar sincronizarea contului de Facebook cu noul serviciu, sau mai mult.
Printre funcțiile importante se numără „stories”, care știm deja cum funcționează atât de pe Instagram cât și de pe Facebook. Altă funcție nouă este cea de „secret crush”. Practic, o să poți da „like” persoanelor pe care le ai deja în lista de prieteni, iar dacă fac și ei același lucru primiți o notificare în acest sens. Ceva diferit totuși față de Tinder, poți crea un apel video cu o persoană cu care te-ai potrivit. Trebuie totuși să accepte acea invitație.
Recomandări
Facebook se laudă că acest serviciu are un grad sporit de siguranță, securitate și intimitate. Pe lângă asta, activitatea ta din Dating nu va apărea în „feed”, și nici nu vei primi recomandări din lista de prieteni, dacă nu activezi „secret crush”. Obiectivul declarat al Facebook este de a face oamenii „să se simtă confortabil atunci când își caută un partener”.
Pe lângă România, Facebook Dating se mai lansează azi în alte 31 de țări europene, inclusiv Regatul Unit. Serviciul a fost disponibil până acum doar în unele țări din America de Nord, America de Sud și Asia
Partenerii noștri