Milioane de oameni au votat pe Twitter ca Elon Musk să vândă 10% din acţiunile Tesla

MUSK

Votanţii unui sondaj pe Twitter l-au îndemnat pe Elon Musk să vândă 10% din participaţia sa la Tesla pentru a-şi plăti impozitele, scrie BBC.

Peste 3,5 milioane de utilizatori de Twitter au votat în sondajul lansat sâmbătă de Musk, aproape 58% dintre aceştia pronunţându-se în favoarea vânzării acţiunilor.

Dacă se conformează, antreprenorul ar putea să se debaraseze de acţiuni Tesla în valoare de aproape 21 de miliarde de dolari.

El a promis că va respecta rezultatul, ca răspuns la „taxa pentru miliardari” propusă de democraţi.

Musk, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, nu a comentat încă public rezultatul sondajului, nici cum şi când şi când îşi va vinde participaţia.

Atunci când se debarasează de participaţii mari de acţiuni, unii directori executivi eşalonează vânzarea pe o perioadă mai mare de timp pentru a evita acuzaţiile de utilizare a informaţiilor privilegiate.

Într-un tweet anterior, sâmbătă, Musk a declarat că nu a luat niciun salariu sau bonus de la niciuna dintre companiile sale – ceea ce înseamnă că nu are venituri pentru care să plătească impozit pe venit.

Dar el a câştigat miliarde de dolari prin intermediul unui pachet de compensaţii, care îi conferă puterea de a exercita cantităţi mari de opţiuni de cumpărare de acţiuni atunci când compania îndeplineşte obiectivele de performanţă şi când acţiunile sale ating anumite preţuri.

Musk are o opţiune, care expiră în luna august a anului viitor, de a cumpăra 22,86 milioane de acţiuni Tesla la 6,24 dolari fiecare – o foarte mică parte din preţul de închidere al acţiunilor Tesla de vineri, de 1.222 dolari.

Conform planurilor propuse de Partidul Democrat din Senat, miliardarii ar putea fi impozitaţi pentru „câştigurile nerealizate” atunci când preţul acţiunilor lor creşte – chiar dacă nu îşi vând niciun titlu.

Se crede că impozitul propus pe câştigurile de capital, indiferent dacă activele au fost sau nu vândute, ar putea afecta aproximativ 700 de miliardari din SUA. Criticii au subliniat că valoarea activelor nu creşte întotdeauna.

Exit mobile version