• Profesoara de la UMF Carol Davila a fost suspendată din funcţie.
  • Mădălina Adam a ajuns virală pe internet după ce a încercat să îşi înveţe studenţii cum să i se adreseze.

Doctorul Mădălina Adam, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, a fost suspendată din funcţie după ce a ajuns virală pe internet, a declarat pentru Aleph News purtătorul de cuvânt al UMFCD, Valentin Mateescu.

Într-un videoclip postat pe Youtube, profesoara a încercat, în timpul unui curs, să îşi impună titulatura printre studenţii săi. 

„Vă pretind, din acest moment, celor două grupe, sau cel puţin celor care nu vor să se înjosească, să mă numiţi doamna doctor Mădălina Adam, le-a transmis profesoara studenţilor. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cei care au participat la curs au încercat să îi facă pe plac, cu apelativele impuse de profesoară, însă fără succes. „Aici greşeşti profund şi sunt foarte jignită”, a mai spus Mădălina Adam.

Profesoara a încheiat cursul, ajungând la concluzia că „doamna doctor” este cea mai potrivită exprimare.

Mădălina Adam, profesoară la Medicină, a ajuns virală pe internet

Doctorul Mădălina Adam, profesoară la Medicină, a ajuns virală pe internet, după ce a încercat să le „impună” studenților titulatura sa.

Reacțiile studenților nu au încetat să apară și au umplut rețelele de socializare cu meme-uri amuzante.

Val de reacții pe rețelele de socializare. Tot mai mulți utilizatori au realizat meme-uri cu proaspăt celebra doctoriță Mădălina Adam.

Profesoara a fost ironizată de utilizatori, iar studenții s-au distrat copios pe seama celor întâmplate la curs.

Doamna Doctor Mădălina Adam a deveit virală pe internet după ce a încercat să le „impună” studenților noua sa titulatură.

Proaspăt absolventă de grad și titlu, profesoara a vrut să își facă cunoscut meritul într-un mod cu totul atipic.

„Vă pretind, din acest moment, celor două grupe, sau cel puțin celor care nu vor să se înjosească, să mă numiți doamna doctor Mădălina Adam, le-a transmis profesoara studenților.

Ce nu a știut aceasta este că, de acum, întreaga țară îi va recunoaște noua titulatură.