• Un participant la un reality-show chinezesc a implorat timp de două luni publicul să-l elimine, astfel încât să poată ieși din joc.
  • Dacă ar fi părăsit spectacolul, bărbatul ar fi trebuit să plătească o amendă foarte mare.
  • Calvarul său s-a încheiat după două luni.

Inițial, Vladislav Ivanov, în vârstă de 27 de ani, ar fi trebuit să-i învețe limba chineză pe doi participanți japonezi la Produce Camp 2021, un show de tele-realitate al cărui scop era să formeze un boy-band cu unsprezece băieți.

M-au întrebat dacă vreau să încep o viață nouă”, a povestit bărbatul, care spune că producătorii show-ului, fermecați de fizicul său, îi propuseseră să devină candidat. După mai multe refuzuri, Vladislav a acceptat să participe, însă a ajuns rapid să regrete decizia. Legat de un contract, nu mai putea părăsi spectacolul, alfel ar fi trebuit să plătească o amendă foarte mare.

„Lelush”, după numele său de scenă, avea o singură soluție – să ceară publicului să-l elimine din joc. „Nu mă votați, nu va duce nicăieri! Nu glumesc! Vă rog să nu mă faceți să merg la finală, sunt obosit”, sau „Sper că jurații nu mă vor susține. În timp ce ceilalți vor să aibă un A ca notă, eu vreau un F, ca în Freedom (libertate, n.red.)”, a implorat el, fără succes.

Recomandări

UCRAINA POATE LOVI RUSIA
ÎNCEPE G20 LA RIO
CINE A FOST BELA KAROLYI?
ȘTII UNDE AU ERUPT VULCANII?
UNDE FACI REVELIONUL?
FOODSERVICE FOR YOU

Fermecați de partea „diferită” a participantului care era aparent mai puțin entuziast decât ceilalți, telespectatorii l-au ținut din păcate în competiție timp de două luni.

Sâmbătă, 24 aprilie, calvarul său a luat sfârșit. „Vă mulțumim pentru suport. În cele din urmă pot renunța!”, a postat el pe rețeaua socială chineză Weibo.

Felicitări, odihnește-te“, a postat și ambasada Rusiei, care începuse să urmărească cazul tânărului, la fel ca mii de utilizatori de internet.

Informațiile despre un rus din Vladivostok ținut „prizonier” într-o emisiune de televiziune chineză de realitate au condus la o campanie online pentru a cere eliberarea acestuia cu hashtagul #FreeLelush.