• Șefii mafiei din sudul Italiei apelează la platformele digitale pentru a-și promova identitatea.
  • Șeful clanului mafiot ‘Ndrangheta din Calabria și-a creat o pagină de Facebook, urmărită de 18.000 de utilizatori.
  • Pagina mafiotului oferea imagini cu trandafiri si inimioare, citate de la Paulo Coelho și mesaje despre riscul trădării și importanța respectului față de șefii mafiei.

O anumită pagină de Facebook, „Onoare și demnitate”, cu 18.000 de adepți, poate părea unui observator obișnuit doar o pagină de distribuire de mesaje motivaționale. În realitate, aceasta a fost mijlocul prin care un șef al mafiei italiene a încercat să își promoveze imaginea, scrie The Financial Times.

Vincenzo Torcasio, șeful clanului ‘Ndrangheta din Calabria, cea mai puternică mafie din Italia, a fost foarte popular pe rețelele de socializare media, postările sale frecvente oprindu-se brusc în 2017, când a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.

Înainte de întemnițarea sa, Torcasio a petrecut cinci ani construind o pagină de Facebook, care a atras mulți utilizatori. Creația sa digitală oferea un amestec de imagini kitsch cu trandafiri si inimioare, citate de la scriitorul Paulo Coelho și mostre ocazionale de „înțelepciune” a lumii gangsterilor.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

În alte postări, Torcasio, originar din orașul Lamezia Terme din sudul Italiei, din Calabria, ataca regulile dure ale statului italian privind închisorile antimafia. Imagini cu sume mari de bani erau însoțite de cuvintele: „atunci când intervine asta, nu poți avea încredere în nimeni”.

Mulți șefi ai mafiei au folosit mass-media pentru a-și construi profilurile personale în epoca pre-digitală

Pentru experții în acțiunile mafiote, decizia lui Torcasio de a deveni influencer în social media este un exemplu al modului în care unii șefi ai mafiei italiene, care evită ieșirile în public, pentru a nu atrage atenția autorităților, au adoptat o strategie digitală de a-și promova mărcile criminale.

„Mafia a fost întotdeauna preocupată de construirea mărcii, iar aici doar mediul s-a schimbat, nu și obiectivele”, declarat Federico Varese, un expert în crimă organizată de la Universitatea din Oxford.

„Brandurile criminale puternice reduc nevoia de a folosi violența; atunci când împrumuți bani de la mine și știi că sunt în mafie, știi deja că sunt serios. Această reputație mă ajută să evit violența, care atrage atenția, astfel încât construirea ei este o investiție foarte rațională”, explică Varese.

Mulți șefi ai mafiei au folosit mass-media pentru a-și construi profilurile personale în epoca pre-digitală. În anii `80 mafiotul newyorkez John Gotti căuta publicitatea și atenția mass-media. Dar, în timp ce notorietatea poate fi bună pentru afaceri, ascunde și multe capcane. „Dacă devii prea faimos, nu este o strategie bună”, spune Varese. „Dacă devii o celebritate, asta atrage atenția poliției. Gotti s-a făcut pe sine o țintă”.

Pagina de Facebook „Onoare și demnitate” a lui Torcasio, care este inactivă din 2017, dar a rămas online, nu include nicio promovare directă a activității infracționale. În schimb, multe dintre postări vorbesc despre riscul pe care îl implică trădarea de către cei apropiați, nevoia de a avea „sânge rece” și despre importanța respectului față de foști șefi bine-cunoscuți ai crimei organizate italiene, cum a fost, de pildă, faimosul napolitan Raffaele Cutolo, șef al clanului Camorra.

Anna Sergi, criminolog la Universitatea din Essex din Marea Britanie, a declarat că șefii organizațiilor criminale și membrii familiilor lor foloseau social media în acest fel pentru a promova și a apăra ceea ce ei cred că reprezintă valori culturale lăudabile.