- 6.000 de moderatori are TikTok la nivelul Europei, 96 pe limba română.
- TikTok admite că a primit sesizări cu privire la fermele de troli.
- 8,1 milioane de români intră cel puțin o dată pe lună pe TikTok.
Câtă încredere mai poți avea în social media în an electoral? TikTok a devenit sursă de informare pentru mulți, însă e adesea criticată pentru răspândirea de fake news.
La o conferință cu oficiali ai platformei care a avut loc la București, aceștia au dezvăluit că au blocat 15 mii de postări între ianuarie și octombrie anul acesta, postări „vinovate” de dezinformare. Din cei peste 6.000 de specialiști care se ocupă cu moderarea conținutului, 96 sunt dedicați postărilor în limba română.
TikTok spune că 99,2% dintre postările care încalcă regulile sunt detectate înainte să fie raportate de alți utilizatori și 98% sunt șterse în primele 24 de ore. Ca să se asigure că alegerile din România vor merge fără cusur, au lansat și o pagină specială: orice postare legată de alegeri va avea un tag care să trimită către această pagină.
În mijlocul luptei cu dezinformarea, cei din spatele TikTok transmit un mesaj pentru un utilizatori: nu putem singuri așa că aveți grijă pe cine urmăriți. Persoanele publice pot obține bifa albastră care asigură utilizatorii că acel cont este real. Astfel, evită să fie păcăliți de conturi false, înainte ca acestea să fie șterse.