• Începând de vineri ora până sâmbătă ora 17:00, aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării
  • În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpații Meridionali
  • Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40…50 km/h

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o informare meteo de vânt puternic și ninsori, valabilă de vineri până sâmbătă. Pentru sfârșitul de săptămână se anunță vreme deosebit de rece.

Începând de vineri ora până sâmbătă ora 17:00, aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile nordvestice, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…20 l/mp.

În toate zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, posibil mai consistent în Carpații Meridionali.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în Transilvania și local în zonele de deal din Moldova, Muntenia și Oltenia.

Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, în general, cu viteze de 40…50 km/h, iar la munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși temporar 60…70 km/h, viscolind ninsoarea.

La finalul săptămânii vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.