• ANM a emis o alertă de ploi torențiale și instabilitate atmosferică.
  • Alerta e valabilă marți de la ora 10.00 până la 21.00.
  • Sunt vizate estul, sud-estul și parțial centrul țării.
  • Caniculă până duminică în București.

Meteorologii au emis o alertă de ploi torențiale și instabilitate atmosferică pentru ziua de marți. Sunt vizate estul, sud-estul și parțial centrul țării. Începând de miercuri, meteorologii anunță un val de caniculă în vest și sud-vest, până duminică.

Potrivit unei informări meteo valabilă marți de la ora 10.00 până la 21.00, în estul, sud-estul și parțial în centrul țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

În intervalul miercuri – duminică, valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice și sud-vestice, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat. În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere, îndeosebi în sud.

Caniculă până duminică în București. Indicele de confort termic va depăși pragul critic

Meteorologii anunță caniculă până duminică în București. Indicele de confort termic va depăși pragul critic, însă miercuri și joi după-amiază vor fi condiții de ploi și vânt.

Conform prognozei speciale emisă pentru București, de marți ora 10.00 până miercuri ora 9.00, vremea va fi călduroasă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi temporar noros și îndeosebi după-amiaza și seara, vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și
intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă de 18…19
grade.

Începând de miercuri ora 9.00 până duminică la ora 21.00, vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere. În a doua parte a zilelor de miercuri (7 iulie) și joi (8 iulie) probabilitatea de apariție a fenomenelor specifice instabilității atmosferice (averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului) va fi ridicată.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 33 de grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade Celsius.