Valorile termice vor fi mai ridicate de normalul perioadei, în următoarele două săptămâni, apoi vor coborî. Se anunţă multe precipitaţii în prima săptămână din noiembrie, apoi vor fi deficitare şi apropiate de cele normale.
Săptămâna 1 – 8 noiembrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice şi nordvestice, iar în rest va avea o tendinţă în general deficitară.
Săptămâna 8 – 15 noiembrie
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, mai ales în zonele montane. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Săptămâna 15 – 22 noiembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă, va fi deficitar la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 22 – 29 noiembrie
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.