• Următoarele zile aduc averse în toate regiunile, dar maximele urcă la 20°C.
  • În Capitală ploile apar trecător, însă temperaturile vor fi specifice lunii mai.
  • O răcire cu 10°C este estimată să cuprindă regiunile nordice din weekend.

Te așteaptă o săptămână cu temperaturi peste normal, dar trebuie să ții umbrela cu tine. Meteorologii anunță ploi trecătoare toată săptămâna, în toate regiunile, însă cantitățile de apă nu vor fi prea mari.

Ziua de mâine nu aduce foarte multe surprize din punct de vedere meteorologic. Un ciclon mediteranean se deplasează în zona bazinului Mării Negre, dar la o distanță destul de mare de țara noastră. Ploile asociate acestui ciclon vor fi destul de izolate în partea de est și de sud a țării. În centru și vest apare soarele, iar maximele urcă spre 20 de grade.

În Capitală urmează o zi cu mulți nori și cu o probabilitate moderată pentru ploi, după-amiaza. Joi și vineri vremea va fi destul de liniștită, cu soare și ploi din ce în ce mai puține. Treptat, începând de sâmbătă, o masă de aer rece va aborda zona de nord a țării. Temperaturile vor fi negative iar la munte s-ar putea să ningă din nou, începând de săptămâna viitoare.

Recomandări

PUTIN, STOP!
CE SE ALEGE DE UCRAINA
CHINA DĂ ÎNAPOI?
JOACĂ LA NOI ÎN TEREN
PUTIN MAI VREA ARME
ÎI FURĂ LA INTRARE!

Citește și