ANM emite o avertizare de caniculă în toată țara. Weekend-ul se anunță mai răcoros

- Mâine ai parte de cea mai caldă zi a săptămânii. În sudul țării apare canicula.
- În capitală resimți 39°C mâine la amiază, dar de vineri vremea revine la normal.
- De vineri, vremea se răcește în toată țara. Weekend aduce maxime sub 28°C.
Te așteaptă o zi foarte caldă, chiar caniculară la orele amiezii în sudul României, anunță ANM. La amiază vei resimți chiar și peste 38 de grade în orașe, însă finalul de săptămână aduce o răcire simțitoare în toată țara.
Urmează cea mai caldă zi a acestei săptămâni. În mare parte din țară vor fi maxime de peste 30 de grade, în timp ce în partea de sud, temperaturile la umbră vor atinge chiar și 36 de grade. În acest context, în special în orașele din Oltenia și Muntenia, disconfortul termic va fi ridicat, vor fi temperaturile simțite de până la 38-39 de grade.
În capitală urmează o zi însorită, dar cu o amiază caniculară în care maxima atinge 35 de grade. Schimbările apar de mâine și nu vor fi în rău, pentru că vine un weekend în care maximele nu mai trec de 28 de grade. Nopțile și diminețile devin răcoroase la munte și în nord, unde vor fi minime sub 10 grade.
În partea de est și inclusiv la mare, vântul va sufla cu putere. Totuși, va fi soare în weekend. Odată cu această răcire, ploile vor fi foarte puține și este un lucru bun, pentru că săptămâna viitoare ne așteaptă un val de căldură ce va cuprinde mare parte din țară.