• ANM a emis noi avertizări nowcasting Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, disconfort termic, dar şi de instabilitate atmosferică.
  • Pe parcursul zilei de miercuri valul de căldură se va menţine în regiunile sudice şi sud-estice şi local în cele vestice, centrale şi estice.
  • Meteorologii menţionează că valul de căldură va continua şi în următoarea perioadă, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări Cod galben si portocaliu de căldură persistentă şi instabilitate atmosferică temporar accentuată.

O avetizare Cod galben este emisă pentru 27 iulie. Pe parcursul zilei de miercuri valul de căldură se va menţine în regiunile sudice şi sud-estice şi local în cele vestice, centrale şi estice. Disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 37 de grade.

Noi avertizări meteo

Un Cod portocaliu emis tot pentru 27 iulie avertizează că în Oltenia şi Muntenia valul de căldură va persista. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 37…40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

O aveetizare Cod galben priveşte intervalul 27 iulie, ora 12:00 – 29 iulie, ora 02:00. În intervalul menţionat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în după-amiaza şi seara zilei de miercuri (27 iulie), îndeosebi în centrul, estul ţării şi la munte, apoi din a doua parte a nopţii de miercuri spre joi (27/28 iulie) şi în sud-vest şi sud. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii (viteze la rafală de peste 55…70 km/h) şi grindină. Pe alocuri cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp. În extremitatea de sud a teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) şi în noaptea de joi spre vineri (28/29 iulie).

Cod portocaliu de caniculă şi instabilitate atmosferică

Un Cod portocaliu emis pentru 27 iulie, ora 14:00 – 27 iulie, ora 22:00, de instabilitate atmosferică accentuată priveşte jumătatea de sud a Moldovei, nordul şi estul Munteniei şi nordul Dobrogei. Local în jumătatea de sud a Moldovei, nordul şi estul Munteniei şi nordul Dobrogei vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii puternice (rafale de peste 80…90 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25…35 l/mp.

Un Cod portocaliu emis pentru intervalul de valabilitate 28 iulie, ora 03:00 – 28 iulie, ora 22:00, de instabilitate atmosferică accentuată, priveşte nordul Olteniei şi al Munteniei, Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Local în nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi perioade cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Un Cod galben a fost emis pentru 28 şi 29 iulie, de val de căldură, disconfort termic ridicat. În intervalul menţionat valul de căldură se va menţine în vestul, nord-vestul şi local în centrul şi sudul ţării. Disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 37 de grade.

Instabilitate atmosferică, până vineri

Sâmbătă 30 iulie disconforul termic va fi ridicat în sud, centru şi est, unde vremea va fi local caniculară, însă din a doua parte a zilei instabilitatea atmosferică se va accentua mai întâi în vest şi nord-vest, apoi treptat şi în restul teritoriului.

În Bucureşti, în intervalul 27.07.2022 ora 10:30 – 28.07.2022 ora 09:00, valul de căldură se va intensifica şi vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat şi indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar minima va fi de 20…22 de grade. În seara zilei de miercuri (27 iulie) şi în noaptea de miercuri spre joi (27/28 iulie) va creşte probabilitatea pentru intensificări ale vântului, vijelii, averse şi descărcări electrice.

În intervalul 28.07.2022 ora 09:00 – 29.07.2022 ora 21:00 vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Valorile termice vor fi mai scăzute faţă de zilele precedente astfel că vor fi maxime de 32…34 de grade şi minime în jur de 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.