alephnews Vezi versiunea web

Astăzi ai resimțit 40°C în zonele sudice. Ce temperaturi te așteaptă în următoarele zile

Manta Robert · 3 sept. 2025, 21:19

Astăzi ai resimțit 40°C în zonele sudice. Ce temperaturi te așteaptă în următoarele zile

E vară în toată regula în primele zile de septembrie. Amiaza a adus caniculă în jumătate de țară și maxime de până la 37 de grade, iar următoarele zile continuă să aducă vreme foarte caldă, dar și câteva ploi prin zonele vestice, anunță cei de la ANM.

Urmează încă o zi de caniculă?

Vara nu pleacă. Au fost 37 de grade în partea de sud. S-au resimțit chiar 40-41 de grade în extremitatea de sud. Mâine nu mai trecem de 33-34 de grade. Ne bucurăm de soare în mare parte din țară, dar, după amiază, s-ar putea să ne surprindă o ploaie de vară prin zona de vest.

Cum arată următoarele zile și când vine toamna cu adevărat?

Următoarele zile arată foarte bine, pentru că nu o să avem parte nici de caniculă, nici de ploi, dar nici de evenimente extreme. Va fi o zi frumoasă în toată țara. Temperaturi până la 30-32 de grade. Dimineți și nopți plăcute, nu prea calde, nu prea reci.