• Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi abundente în 15 județe din țară, valabilă de miercuri, de la ora 23.00, până joi dimineața.
  • Potrivit ANM, sunt vizate județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Covasna, Brașov, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.
  • Avertizarea va fi în vigoare de miercuri, de la ora 23.00, până joi, la ora 10.00.

În intervalul menționat, în centrul și sudul Moldovei, local în Muntenia, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 30-35 l/mp.

De joi, de la ora 10.00, va intra în vigoare o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate, valabilă în toată țara.

În sudul, estul și centrul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25-50 l/mp.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Informarea meteo va fi în vigoare până vineri, la ora 22.00

Miercuri, până la ora 23.00, este în vigoare o avertizare Cod portocaliu pentru județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.

În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent și se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25-35 l/mp și pe spații mici 50-60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70-90 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-65 km/h și vor fi vijelii

De asemenea, tot până miercuri la ora 23.00, sunt sub avertizare Cod galben județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Botoșani, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu și Ilfov.

În aceste zone vor fi averse ce vor avea caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și ziolat grindină. Cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 20-30 l/mp, și pe arii restrânse 40 l/mp.

Vântul va avea temporar intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, iar în Carpații Meridionali, la altitudini mari, peste 80-90 km/h.