Avertizare ANM de vreme rea în toată țara. Sunt așteptate ploi torențiale și descărcări electrice

Potrivit meteorologilor, de luni, de la ora 12.00, până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Instabilitatea se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.

În Capitală, instabilitatea atmosferică va fi accentuată mai ales după-amiaza și seara. Vor fi averse cu caracter torențial, descărcari electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și posibil vijelii.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 8 – 11 grade.

Vremea se va menţine instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, mai spun meteorologii.

Exit mobile version