• Meteorologii anunță temperaturi ridicate în București.
  • Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat.
  • Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.

Meteorologii anunță că până miercuri vor fi temperaturi ridicate în București și în zonele învecinate. Specialiștii spun că temperatura maximă va fi 37 de grade Celsius, iar cea minimă va fi în jur de 18 grade Celsius.

Potrivit prognozei speciale, luni vremea va fi caniculară, cu disconfort termic accentuat îndeosebi în orele după-amiezii când indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar cea minimă de 17 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Canicula şi disconfortul termic accentuat vor persista până miercuri, mai spun specialiștii, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 37 de grade.

În noaptea de marți spre miercuri, temporar cerul se va înnora și va crește probabilitatea pentru apariția fenomenelor specifice instabilității atmosferice. Minima termică va fi tot de 17 grade, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie.