• 16 județe din Oltenia, Muntenia și Banat vor fi mâine sub cod galben de caniculă.
  • În capitală urmează 7 zile caniculare, iar ploile vor fi absente.
  • Tot sudul Europei va avea parte de peste 40°C.

Canicula se extinde în mai bine de jumătate de țară săptămâna viitoare, anunță meteorologii, care mențin mâine o avertizare de caniculă pentru sudul și vestul țării. Ploile vor fi aproape inexistente, dar nopțile și diminețile vor aduce puțină răcoare.

Duminică și luni, în sudul Crișanei, Banat, Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, mai ridicate luni, izolat până spre 38 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu valori termice în jurul a 20 de grade. Valul de căldură va persista în sud-vest și sud și în zilele următoare, avertizează meteorologii.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

În București, până marți dimineață, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat și indice temperatură umezeală (ITU) ce va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Citește și