• Meteorologii anunță că de 1 iunie și de Rusalii temperaturile ating și 30 grade Celsius în unele zone.
  • Nu scăpăm însă de furtuni violente.
  • A fost emisă astăzi o avrtizare Cod galben valabilă în 17 județe din țară. 

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat joi, 1 iunie, vreme caldă, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 22 și 30 grade Celsius.

Însă, în intervalul orar 12.00-23.00, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, însoțite de descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, în vestul Transilvaniei, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, Meridionali și de Curbură. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

„În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, precum și în zonele montane și submontane din restul teritoriului, mai ales după-amiaza și seara, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină”, anunță ANM.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Vremea în zilelele următoare

Vineri, 2 iunie, va fi cald în țară, însă meteorologii anunță vreme instabilă în regiunile din Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, în zona montană și submontană și pe alocuri în restul teritoriului, în special în Moldova și Muntenia, zone în care vor fi intervale de timp cu înnorări accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi vijelii și căderi de grindină. În restul zonelor cerul va fi variabil, iar astfel de manifestări, vor fi posibile pe suprafețe restrânse.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 30 grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 8 și 18 grade Celsius De sâmbătă,. 3 iunie, ploile își vor face prezența în sud, sud-vest și centrul țării, iar duminică în regiuni din vest, sud-vest și centru.

Se vor acumula cantități mari de apă, peste 30 – 40 de litri pe metru pătrat. Dacă la munte se anunță ploi torențiale, la mare vremea va fi frumoasă, cu o probabilitate scăzută de precipitații, dar cu vânt în rafale.

Cum va fi vremea la mare

Meteorologului Mihai Timu: „La mare, sâmbătă va fi o zi cu vânt moderat, undeva la 45-55 kilometri pe oră, temperaturi de până la 24 de grade, și vor fi șanse de ploi. Duminică, va pătrunde o masă de aer mai rece, cu maxime undeva la 22 de grade pe timpul zilei, dar cerul va fi mai mult senin. Temperatura apei va fi undeva pe la 18-20 de grade.

Vremea la munte

Ploile vor avea și caracter torențial. În intervale scurte de timp și pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate.

Citește și: