Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în 19 județe. Harta zonelor afectate

Cod portocaliu de ploi în Constanța, Ialomița și Călărași. Alte 12 județe sunt sub Cod galben

Cod portocaliu de ploi în Constanța, Ialomița și Călărași. Alte 12 județe sunt sub Cod galben

Avertizarea cod galben este în vigoare miercuri de la ora 17.00 până vineri la ora 11.00 şi anunţă ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuată în Transilvania, Maramureş şi zona deluroasă a Olteniei, Munteniei şi Moldovei, precum şi în nordul Carpaţilor Orientali.

Temporar se vor semnala averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar în intervale mai scurte de timp.

Avertizarea cod portocaliu vizează 19 judeţe şi va fi în vigoare miercuri de la ora 17.00 până vineri la ora 11.00.

Judeţele vizate sunt Harghita, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea şi Buzău.

Vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40…50 l/mp şi izolat 70 l/mp.

La altitudini de peste 1700…1800 m, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 şi 140 cm.

Exit mobile version