• Crăciunul aduce soare la Cluj și Timișoara, însă nu scapi de vânt și ploi în sud.
  • În sudul țării te așteaptă 48h cu ploi și vânt puternic. Rafalele vor trece de 60 km/h.
  • La munte va ninge viscolit la peste 1400 m, însă la altitudini mai mici vor fi și ploi.

Crăciunul vine cu vreme rea, te anunță cei de la ANM. Sunt așteptate ploi abundente și vânt puternic în jumătate de țară, inclusiv în capitală. Dacă ai de gând să mergi la munte, fii precaut în zonele înalte: e cod portocaliu de viscol până miercuri dimineață.

Sunt mai multe avertizări pentru ziua de mâine. Ce ne așteaptă?

Vremea te strică din noaptea asta. Este un cod portocaliu care va lovi zona de munte. Va ninge acolo, mai ales la peste 1.500 de metri. Sub 1.500 de metri vor fi și lapoviță și ploi. Dar, alături de zăpeziile care vin la 1.500 de metri, va fi și vânt puternic. Așa că, atenție mare acolo, va fi viscol cu vânt de peste 100 de km la oră.

În același timp, s-ar putea să vedem mâine dimineață fulgi de nea și prin Timișoara. Dar, per total, în restul zonelor mai joase, așteptăm multe ploi. Mai ales în partea de sud și inclusiv în capitală. Și vântul va fi foarte nervos până acolo de peste 70 de km pe oră. 

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?

Care sunt ultimele vești pentru Crăciun? Rămân fulgii de nea doar la munte?

Rămân fulgii de nea doar în zonele montane. În partea de sud a țării mai sunt ploile și vântul, inclusiv în capitală. Iar, prin partea de vest și de nord-vest, chiar și pe la Clui, apare și soarele. Iar, temperaturile, deloc potrivite pentru ziua de Crăciun, ajung până la 8 grade.

Citește și