Cum va fi vremea de Revelion. Termometrele vor indica până la 17 grade Celsius. În București va ploua

Cum va fi vremea de Revelion. Termometrele vor indica până la 17 grade Celsius. În București va ploua

BERLIN, GERMANY - JANUARY 01: Fireworks light up the sky over Brandenburg Gate during the new year celebrations in Berlin, Germany on January 01, 2018. Cuneyt Karadag / Anadolu Agency

În țară, pe parcursul zilei vremea va fi în continuare deosebit de caldă cu precădere în sudul și sud-estul țării, cu temperaturi maxime de la 6 grade în estul Transilvaniei până la 16…17 grade în sudul Munteniei şi Dobrogea, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor, mai persistente în cele din jumătatea de vest a țării, unde va ploua pe arii extinse, pe alocuri moderat cantitativ. La munte vor fi precipitații mixte și, izolat, condiții de polei, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vor predomina ninsorile, conform prognozei ANM.

În restul țării, înnorările vor fi temporare, iar ploile (mai ales averse, însoțite posibil și de descărcări electrice) se vor semnala local, îndeosebi începând cu orele serii.

Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, cu precădere în Carpaţii Meridionali, iar local şi temporar la cote mai reduse și în regiunile sud-estice.

În noaptea de joi spre vineri cerul va fi noros în vest, centru și nord, unde va mai ploua local și în general slab cantitativ, iar în restul teritoriului vor fi înnorări temporare și ploi slabe, mai ales în sud-est, conform prognozei meteo.

Spre sfârșitul nopții în Maramureș și estul Transilvaniei, trecător va fi și lapoviță. Îndeosebi în Munții Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, la altitudini mari vor predomina ninsorile, anunță meteorologii.

Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile minime (peste mediile climatologice) vor fi cuprinse în general între 0 și 9 grade. Dimineața și noaptea, pe spații mici se va semnala ceață, în regiunile extracarpatice.

Cum va fi vremea de Anul Nou în București

Vremea se va menţine deosebit de caldă. Cerul va avea înnorări, mai accentuate spre orele serii și în prima parte a nopții – când vor fi averse de ploaie.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 13…15 grade, iar cea minimă de 4…5 grade. Dimineața și în a doua parte a nopții, vor fi condiţii de ceaţă.

Exit mobile version