Cum va fi vremea în luna august. Prima săptămână vine cu temperaturi mai mari decât normalul perioadei

o fetita sare in piscina la un concurs de natatie in aer liber.

O fetita sare in bazinul de inot, luni 10 ilulie 2006, in timpul cursurilor de natatie, oferite pe durata vacantei, de mai multe organizatii si baze sportive din Bucuresti.

Temperaturile vor fi mai mari decât cele normale pentru această perioadă în prima săptămână din august, iar apoi se vor situa în jurul valorilor normale, potrivit prognozei pentru luna august, emisă marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vremea în săptămâna 26 iulie – 2 august 2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în vest şi sud-vest.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.

Vremea în săptămâna 2 – 9 august 2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în jumătatea sud-vestică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei.

Cantităţile de precipitaţii vor fi local excedentare în extremitatea de nord a ţării şi în regiunile estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Vremea în săptămâna 9 – 16 august 2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi în general excedentar în jumătatea nord-vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 16 – 23 august 2021

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi local deficitare în regiunile sudice şi la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Exit mobile version