Cum va fi vremea în următoarele 3 zile. S-a anunțat cod galben de furtuni în toată ţara

Cum va fi vremea în următoarele 3 zile. S-a anunțat cod galben de furtuni în toată ţara

Cum va fi vremea în următoarele 3 zile. S-a anunțat cod galben de furtuni în toată ţara

ANM a emis un cod galben de furtună pentru majoritatea judeţelor din ţară. Te poți aştepta la căderi de grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată a vântului. 

Tot în cursul zilei de astăzi, ANM a emis o informare de instabilitate atmosferică în toată ţara, valabilă până la data de 27 mai. Ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp. Meteorologii precizează că vremea se va menţine instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.

Regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori mai coborâte decât cele normale perioadei. Astfel, în special din orele amiezii în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte, apoi local şi în restul ţării, cu precădere în sud şi în nord-est vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice, intensificãri de scurtă durată ale vântului, iar pe suprafeţe mici vijelii şi posibile căderi de grindină.

Exit mobile version