• În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30 l/mp
  • Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade Celsius
  • Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 și 19 grade Celsius. Dimineața și noaptea, izolat se va forma ceață

Cum va fi vremea în România

Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat și se va manifesta prin perioade cu înnorări, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Potrivit prognozei meteo, astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense – în sudul, centrul şi estul ţării, în zonele montane şi submontane și pe arii mai restrânse în rest, îndeosebi în a doua parte a zilei, iar în vest, centru, nord și nord-est, cu precădere noaptea.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30 l/mp, anunță meteorologii.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 19 grade Celsius. Dimineața și noaptea, izolat se va forma ceață, potrivit ANM.

Cum va fi vremea în București

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și seara când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, conform prognozei ANM.

Ploile vor avea mai ales caracter torențial, astfel că în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiţii de grindină, spun meteorologii.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 25 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 13…15 grade Celsius, conform ANM.