Furtuna Bora mătură Grecia. Ce a adus vremea extremă

Vremea instabilă cauzează mari probleme în Grecia. Furtuna Bora a lovit insula și a cauzat mari probleme locuitorilor. Infrastructura feroviară, inclusiv cea între Salonic și Atena, a fost afectată. Furtuna a făcut ravagii atât în marile orașe (Salonic), cât și în sate precum Kontias și Thanos. Conform BBC, cea mai afectată însă este insula Rodos, unde vântul a ajuns la viteze chiar de 80 km/h.

La ce se poate aștepta Grecia

Meteorologii spun că vremea extremă va continua în Elada până marți. Locuitorii se pot aștepta la pene de curent și la îngreunarea transportului. În portul din Salonic s-a înregistrat o ciocnire între două vase. În Rodos, primarul a cerut instaurarea stării de urgență. De asemenea, utilizarea autovehiculelor a fost interzisă pe insulă pentru 24 de ore. Până acum bilanțul deceselor este de două persoane.

Exit mobile version