alephnews Vezi versiunea web

Japonia a înregistrat o temperatură istorică de 41,8°C

Diana Nechita · 5 aug. 2025, 10:57

Japonia a înregistrat o temperatură istorică de 41,8°C

Japonia a înregistrat marţi o temperatură istorică de 41,8°C, a anunţat Agenţia japoneză de meteorologie (JMA), după ce raportase o temperatură de 41,6°C. Temperatura caniculară constatată în oraşul Isesaki din estul Japoniei este cea mai mare înregistrată vreodată în această ţară de la începutul măsurătorilor meteorologice, scrie France 24.

Japonia s-a confruntat deja în acest an cu o vreme caniculară în lunile iunie şi iulie, cele mai călduroase din istoria înregistrărilor sale. Oamenii de ştiinţă au arătat că schimbările climatice de origine umană au făcut ca valurile de căldură să devină mai intense şi mai frecvente.

Meteorologii japonezi avertizează însă cu privire la orice legătură directă între anumite condiţii meteorologice (cum ar fi o căldură intensă într-o perioadă dată) şi schimbările climatice pe termen lung. Cu toate acestea, ei remarcă faptul că încălzirea globală a alimentat fenomenele meteorologice imprevizibile din ultimii ani.

Din cauza precipitaţiilor slabe şi a unei călduri intense, mai multe baraje din nordul Japoniei sunt aproape goale, a anunţat Ministerul nipon al Teritoriului. Agricultorii se tem că penuria de apă şi căldura extremă vor duce la recolte slabe.