- România: 5 din ultimele 6 luni au depășit temperaturile normale, iar iunie 2024 va fi cel mai cald din istoria observațiilor.
- Coralii din Atlanticul de Nord sunt supuși unui stres termic fără precedent, iar 54% din populația globală a albit în ultimul an.
- Evenimentele anterioare (1998, 2010) nu au arătat un stres termic atât de sever și răspândit în Atlanticul de Nord.
Ultimele săptămâni au adus valuri de căldură persistente în România, iar iunie 2024 ar putea deveni cel mai cald din istoria observațiilor. În același timp, serviciul meteorologic din SUA anunță un val de căldură marin în Atlanticul de Nord.
Vom avea cea mai caldă lună iunie din istoria observațiilor, fiind vorba de peste o sută de ani. Luna iunie are, pentru moment, o abatere de 3,3 grade față de normal. Am depășit săptămâna trecută și două recorduri, la Târgoviște și Râmnicu Vâlcea.
Luna iunie a adus două valuri de căldură destul de persistente, atipice pentru perioada în care ne aflăm. Spre comparație, luna iunie a adus temperaturi ca de final de lună iulie în mare parte din țară.
Weekend-ul care vine va începe un nou val de căldură.