• Norii și ceața persistă astăzi în zonele joase, iar la amiază nu vor fi mai mult de 5°C.
  • În București norii persistă, iar maxima nu trece de 3°C.
  • Vremea se încălzește săptămâna viitoare, iar de miercuri se întorc ploile.

Soarele rămâne scump la vedere astăzi, însă te poți întâlni cu el pe la munte. Deși sărbătorile se apropie, nici săptămâna viitoare nu aduce zăpadă, ci maxime de peste 10°C.

Avem o atmosferă destul de mohorâtă, mulți nori în toată țara, însă, la munte vedem soarele, dar și un fenomen spectaculos: marea de nori.

Toți norii, în acest moment, se află sub atitudine de 1.000m, așa că ești la o altitudine, putem vedea imagini spectaculoase de la munte. Vremea e tipică pentru luna decembrie, cu doar 3-4°C în termometre.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Săptămâna viitoare continuă cu vreme destul de rece la început, dar ușor, ușor spre mijlocul săptămânii ajunge chiar la 10° C, dar apar și ploile.

La munte, stratul de zăpadă nu este suficient pentru schiat. Majoritatea stațiunile folosesc doar pe porțiunile superioare ale pârtiilor. Ne-am putea bucura de zăpadă după 15-16 decembrie.

Citește și