• Vremea se va răci accentuat
  • Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua în cea mai mare parte a țării
  • Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 și 12 grade Celsius

Vremea în țară

Vremea se va răci accentuat și în special în regiunile intracarpatice va deveni deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua în cea mai mare parte a țării. În zonele de munte vor predomina ninsorile, iar în cursul nopții se vor semnala precipitații mixte, local în Maramureș, Transilvania și pe arii restrânse în Crișana. Prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 25…30 l/mp.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, pe creste rafalele de 60…70 km/h viscolind ninsoarea și spulberând zăpada, iar cu viteze în general de 40…50 km/h și în celelalte zone, cu probabilitate mai mare în sudul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 și 12 grade Celsius, iar cele minime între -1 şi 8 grade Celsius.

Vremea în București

Vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros și, îndeosebi în cursul zilei, vor fi intervale în care va ploua, mai ales sub formă de aversă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Vântul va sufla moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului, când rafalele vor atinge 40…50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul a 12 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 4…5 grade Celsius.