• Vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor țării.
  • Temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 29 grade Celsius pe litoral și între 36 și 37 grade Celsius în Banat și în sudul Olteniei.
  • Temperatura maximă în București va fi de 34 – 35 de grade Celsius.

Prognoza ANM pentru România: Vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor țării

Vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor țării, local caniculară la amiază în jumătatea de sud-vest, unde disconfortul termic se va accentua. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 – 29 de grade Celsius pe litoral și 36 – 37 de grade Celsius în Banat și sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade Celsius în depresiuni și 23 de grade Celsius în Dealurile de Vest.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza la munte și, mai ales noaptea, în extremitatea de nord-vest, unde pe alocuri vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. Spre dimineață, pe spații mici va fi ceață.

Prognoza meteo pentru București: Temperatura maximă va fi de 34 – 35 de grade Celsius

Vremea va fi călduroasă, caniculară la amiază, iar disconfortul termic se va accentua. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 34 – 35 de grade Celsius, iar cea minimă de 16 – 19 grade Celsius.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cum este vremea la munte

Vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și pe alocuri vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice și unele intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. Valorile termice vor fi în creștere în toate masivele.

Cum este vremea la mare

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 29 de grade Celsius, iar cele minime între 19 și 22 de grade Celsius. Temperatura apei mării va avea valori de 24 – 26 de grade Celsius.