- Valul de căldură va persista în regiunile sudice și estice.
- În sudul Munteniei se vor înregistra 41 de grade.
- La munte vor fi perioade de instabilitate atmosferică.
- În București, vremea se va menține caniculară.
Vremea în țară
Valul de căldură va persista în regiunile sudice și estice şi, în special în Muntenia, estul şi sudul Olteniei, Dobrogea continentală și în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. În aceste regiuni se va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al indicelui temperatură-umezeală, maximele termice se vor situa între 34 şi 40 de grade Celsius, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade Celsius. În restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere, chiar semnificativă în vest şi în nord, astfel că cele maxime se vor încadra în general între 26 şi 32 de grade Celsius. În centrul, nordul şi estul ţării şi local în regiunile vestice şi la munte vor fi perioade de instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor, vânt intens pentru scurt timp, descărcări electrice şi local averse; fenomenele vor fi mai intense în a doua parte a zilei în Moldova, nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei şi pe spaţii mai mici în Transilvania unde ploile vor avea şi caracter torențial şi izolat vor fi vijelii şi grindină. În regiunile din sudul ţării, cerul va fi variabil, vântul va sufla moderat, cu intensificări în general de 45…55 km/h pe parcursul zilei, iar fenomene convective vor fi posibile izolat, mai ales în zona subcarpatică. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 grade Celsius în depresiuni şi 25 de grade Celsius pe litoral.
Vremea în București
Vremea se va menține caniculară și cu disconfort termic deosebit de accentuat (indice temperaturăumezeală ITU de peste 80 de unităţi). Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în orele serii, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări, de 35…40 km/h, pe parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 38…40 de grade, iar cea minimă de 19…21 de grade.
Vremea la munte
Vor fi perioade de instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor, descărcări electrice şi local averse; fenomenele vor fi mai intense în a doua parte a zilei în zona Carpaţilor Orientali unde ploile vor avea şi caracter torențial şi izolat vor fi vijelii şi grindină. O răcorire a vremii se va resimţi în masivele vestice şi nordice, iar în restul zonei montane va fi în continuare vreme foarte caldă. Vântul va avea intensificări, în special asociat averselor, iar viteze mai mari vor fi în nordul Carpaţilor Orientali.
Vremea la mare
Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 32 de grade, iar cele minime vor fi de 23…25 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale în general de 45-55km/h). Temperatura apei mării va fi de 26…27 de grade.