• În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp.
  • Codul galben și codul portocaliu emise de INHGA ieri sunt în continuare valabile.
  • În București, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade.

Vremea în România

În Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei, nordul Olteniei şi local în Muntenia, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor fi înnorări temporar accentuate, va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și mai ales în jumătatea de vest a Moldovei, pe suprafețe mai mici, 50…60 l/mp. Izolat vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil și doar pe arii restrânse vor fi fenomene specifice instabilității atmosferice, cu precădere după-amiaza și seara. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 30 de grade Celsius, mai ridicate în Câmpia de Vest, până spre 32 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade Celsius.

Codul galben și codul portocaliu emise de INHGA ieri sunt în continuare valabile conform hărții de mai jos până la data de 21.06.2021.

Vremea în București

Vremea se va încălzi ușor. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice, mai intense și mai frecvente după-amiaza și seara. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă, în medie, de 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade Celsius.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT